Tribunalul Cluj: „A recunoscut că şi-a strâns iubita de gât până nu a mai mişcat”. Filmul crimei

Updated on mai 31, 2022 Tribunalul Cluj a arătat în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Bone Ferenc că acesta reprezintă un pericol pentru societate, în condiţiile în care e bănuit că a sugrumat patru femei şi a recunoscut că a strâns-o de gât pe Beata Molnar până ce aceasta nu a mai mişcat.

„Împotriva inculpatului există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că este autorul infracţiunii ce i se impută, de altfel el recunoaşte că a strâns victima M. B. cu mâinile de gât până când aceasta nu s-a mai mişcat”, se arată în decizia judecătorilor, potrivit adevarul.ro.

Tribunalul Cluj: „A recunoscut că şi-a strâns iubita de gât până nu a mai mişcat”. Filmul crimei 1

„La acest moment există trei femei, două care au dat declaraţie, şi a treia despre care inculpatul i-a spus cuiva că a strâns-o de gât, despre care se poate afirma că au fost agresate de inculpat în aceeaşi modalitate în care victima M. B. a fost ucisă. În mod cert, o persoană care este bănuită de faptul că a sugrumat patru femei este o persoană care este periculoasă pentru societate în general, dar mai ales pentru potenţialele partenere.

Agresiunile faţă de fostele prietene s-au accentuat pe măsură ce trecea timpul şi avansa relaţia, atât dacă analizăm situaţia unei singure femei, cât şi dacă vom compara agresiunile exercitate faţă de toate în funcţie de ordinea relaţiilor. Totul a culminat cu presupusa ucidere a ultimei partenere”, susţin judecătorii.

În motivare se arată cum s- a petrecut fapta: „în perioada 21/22.05.2022, la o oră nestabilită, dar în intervalul 18:30 – 02:58, deplasându-se cu autovehiculul marca Dacia cu nr. …… pe mai multe trasee pe arealul comunelor Gilău, Beliş, Răchiţele, Mărgău, Căpuşu Mare, Dealu Mare, Mănăstireni, Mărişel, Măguri (jud. Cluj), la un moment dat, a exercitat agresiuni fizice asupra victimei Molnar Beata, respectiv i-a comprimat căile aeriene superioare, manevre care au condus la decesul victimei prin asfixie mecanică”.

După săvârşirea faptei, s-a întors în Cluj-Napoca, iar ulterior s-a deplasat către Oradea, a transportat cadavrul victimei M. B. în autovehiculul anterior menţionat, iar în intervalul orar 07.57 – 10.41 (22.05.2022) l-a abandonat într-un areal dintre localităţile Corniţel şi Borod, jud. Bihor, pe un drum lăturalnic, în spatele unei staţii de carburanţi dezafectată, denumită popular „C.”.

 

error: Content is protected !!