Cluj Napoca cumpără autobuze electrice lungi cu burduf. Acestea vor circula și în Florești

Updated on aprilie 21, 2022 Municipiul Cluj Napoca va cumpăra autobuze electrice lungi cu burduf. Noile mijloace de transport în comun vor circula nu doar în Cluj-Napoca, dar și pe trasee care deservesc comuna Florești.

Pentru a putea achiziționa o parte dintre aceste autobuze electrice, municipalitatea clujeană a identificat ca sursă de finanțare Programul Național de Reziliență și Redresare. Astfel, potrivit unui proiect ce va fi dezbătut în ședința de Consiliu Local din 26 aprilie, 18 autobuze electrice de 18 metri lungime cu burduf ar urma să fie cumpărate în cadrul acestui program lansat de Uniunea Europeană.

Cluj Napoca cumpără autobuze electrice lungi cu burduf. Acestea vor circula și în Florești 1

Investiția se ridică la 73,4 milioane de lei și fi realizată în parteneriat cu comuna Florești, transmite Ziarul Făclia. 

În cadrul proiectului vor fi înființate și 18 stații de încărcare în autobaza de transport public și alte 6 stații de încărcare rapidă ce vor fi instalate pe traseul autobuzelor electrice. Din totalul investiției 61,9 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile asigurate prin PNRR iar 11,7 cheltuieli asigurate din bugetul de stat.

„Aceste autobuze vor deservi una dinte cele mai utilizate rute de transport în comun din zona metropolitană. Este o primă etapă de finanțare din PNRR și ne gândim și la alte proiecte care să continue politica de modernizare a transportului în comun astfel încât până în 2028 să avem o flotă de transport nepoluantă”, a declarat Ovidiu Câmpean.

Advertisements
error: Content is protected !!