Updated on aprilie 10, 2022 Tragedie fără margini în Turda în urma unui incendiu. Patru copii și doi adulți au decedat.
„Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervinit în această dimineață, cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD și cinci SAJ pentru a acorda asistență medicală de urgență pentru șapte persoane găsite inconștiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda.”, a transmis ISU Cluj.
Salvatorii au găsit șapte persoane în casă, dar nu au mai putut face nimic pentru doi adulți și patru copii.
„Pompierii au evacuat de urgență, din două încăperi aflate în flăcări și inundate cu fum, doi adulți și cinci copii, cărora le-au acordat primul ajutor calificat.
A fost declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 6.05. Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semnale vitale și a fost transportat de urgență la spital de către un echipaj SAJ. Au fost aplicate manevre de resuscitare mai bine de o oră pentru patru copii și doi adulți, de către salvatori SMURD, SAJ și pompieri, însă fără a readuce semnalele vitale pentru nici unul dintre aceștia.”, au mai adăugat reprezentanții ISU Cluj.