Updated on aprilie 5, 2022 O fetiță de 5 ani a fost agresată sexual verbal de un minor de 13 ani într-un centru comercial din Cluj-Napoca. Adolescentul era căutat de poliție, fiind dat dispărut de acasă.
„La data de 4 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a demarat verificări în urma unei sesizări cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 19.30, într-un spațiu de joacă dintr-un centru comercial, o fetița de 5 ani, ar fi fost victima unei agresiuni sexuale de natură verbală, fiind abordată de o persoană necunoscută.
Polițiștii deplasați la locația indicată au găsit în zona respectivă un minor de 13 ani, care ulterior a fost condus la unitatea de poliție în vederea clarificării situației, în prezența reprezentanților DGASPC și a părinților.
Cu privire la minorul în vârstă de 13 ani, polițiștii au constatat că în cursul zilei de 4 aprilie a.c, a fost sesizată plecarea voluntară a acestuia de lângă părinți, din municipiul Cluj-Napoca, fiind demarate activități pentru depistarea acestuia.
Din cercetările preliminare efectuate, a reieșit faptul că acesta se afla în acea zona la momentul întâmplării evenimentului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, informează IPJ Cluj.