Updated on martie 16, 2022 Proiectul Consiliul Județean Cluj privind edificarea, cu fonduri europene, a noului sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu, nr. 3-5, din Cluj-Napoca, înaintează în ritm alert.
În acest sens, a fost finalizată demolarea corpurilor de clădire existente și au demarat lucrările de construire la corpul nou, acesta urmând a fi structurat pe trei zone de funcțiuni distincte.
Concret, tronsonul 1, cu un regim de înălțime P+2E, care va cuprinde spațiile administrative și medicale, este realizat în proporție de 100% pe partea de structură și pe cea de zidărie, continuând, totodată, operațiunile la finisaje. De asemenea, instalațiile electrice și sanitare sunt, în prezent, executate în proporție de 80%.
Tronsonul 2, cu regim de înălțime S+P+3E, în care vor fi amenajate cele aproximativ 32 de săli de clasă și laboratoare, spațiile adiacente acestora și grupurile sanitare, este materializat în procent de 55%, fiind, astfel, efectuate în totalitate săpătura generală a subsolului și structura sa. În același timp, înaintează și lucrările la partea de zidărie.
Cel de-al treilea tronson, format din S+P+1E și compus din blocul alimentar – bucătărie și sala de mese, precum și din spațiile pentru activități sportive și de terapie, este concretizat în proporție de 70%, fiind realizate complet săpătura generală și structura subsolului, inclusiv placa de peste parter.
„Odată cu finalizarea investiției, finanțată cu bani europeni, județul Cluj va deveni un etalon din punct de vedere al condițiilor oferite la nivelul unei școli speciale, aceasta dispunând de dotări moderne, menite să contribuie la dezvoltarea elevilor și la optimizarea activității educaționale”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Sediul școlii speciale clujene va beneficia și de o grădină senzorială amplasată pe acoperiș, de un spațiu special destinat hidroterapiei, precum și de amenajarea unui loc de joacă și pentru activități în aer liber.
Valoarea lucrărilor este de 14.160.963 de lei fără TVA, termenul estimativ de finalizare fiind luna aprilie a anului 2023.