Updated on februarie 4, 2022 Logodnica fotbalistului Cristian Manea va naște la sfârșitul lunii martie. Irina Deaconescu este însărcinată în 30 de săptămâni și a dezvăluit sexul bebelușului.
Irina Deaconescu și Cristian Manea vor mai avea încă o fetiță. Iubita fotbalistului se simte acum bine și așteaptă cu mare nerăbdare să își cunoască și cel de-al doilea copil.
„O să avem încă o fetiță. Sunt foarte fericită! Știu deja cum e să ai o fetiță, iar acum o să am două. Sunt fericită că Victoria o să aibă o cea mai bună prietenă cu care să fie zi de zi. Fizic sunt bine, psihic am foarte multe emoții. Nu știu cum o să fie, cum o să reacționeze Victoria”, a spus Irina Deaconescu, citată de libertatea.ro.
Irina Deaconescu și Cristian Manea se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară. Într-un video pe YouTube, tânăra vloggeriță a povestit cum l-a anunțat pe fotbalistul de la CFR Cluj că va deveni din nou tată.
„Am făcut testele și erau pozitive. Am fost fericită și surprinsă. Nu știam cum să împărtășesc asta cu Cristi, pentru că el era în cantonament. Nu știam dacă să am răbdare până când vine acasă sau să-l sun pe FaceTime. În perioada aia era și ziua lui. Nu am așteptat până să vină acasă. I-am arătat testele, iar el nu prea putea reacționa pentru că era înconjurat de colegi. A fost și el uimit, dar foarte fericit”, a povestit Irina Deaconescu, citata de cancan.ro.
Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a mărturisit că în primul trimestru de sarcină i-a fost foarte rău și a ajuns de mai multe ori la spital.
„Mi-a fost foarte rău. Timp de 3-4 luni nu m-am putut bucura de această sarcină. Am ajuns de foarte multe ori la spital. Am avut stări de greață și țineau toată ziua. M-am speriat și am crezut că nu o să mai treacă niciodată. A trecut și perioada în care mi-a fost rău. Eu slăbisem, nu luasem în greutate”, a continuat să povestească Irina.
Povestea de dragoste dintre Irina și Cristi este unul extrem de frumoasă. Relația lor de iubire a început în octombrie 2019, și deși erau foarte tineri și nici măcar un an de relație, Irina anunța că este însărcinată cu primul lor copil, scrie viva.ro.
Câteva luni mai târziu, vloggerița a adus-o pe lume pe Victoria, care le-a schimbat viața celor doi. În prezent, Irina Deaconescu este însărcinată în luna a șaptea cu cel de-al doilea copil.