Adrian Papahagi: „Va suferi România din cauza Rusiei? Va invada Rusia Ucraina? Probabil da, dar nu cred că va fi un război în toată regula”

Updated on ianuarie 22, 2022 Rusia ar putea încerca să ocupe orașul industrial Harkiv dacă va întreprinde acțiuni militare în Ucraina, iar acesta ar fi începutul unui „război la scară largă”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Rusia are zeci de mii de militari lângă granița cu Ucraina. Harkiv, în estul Ucrainei, este al doilea oraș ca mărime al fostei republici sovietice și se află la 42 km de graniță, scrie hotnews.ro.

Adrian Papahagi: „Va suferi România din cauza Rusiei? Va invada Rusia Ucraina? Probabil da, dar nu cred că va fi un război în toată regula” 1

Eseistul clujean Adrian Papahagi a scris un text despre posibilul război dintre Rusia și Ucraina și spune că viitorul conflict nu va afecta România.

Ce cred despre Rusia? Că e doar atât de tare cât i se permite să fie.
Ce cred despre SUA? Că e atât de tare cât vrea.

Forța militară, tehnologică, economică a SUA nu are și nu va avea egal. Apple, Google și Amazon sunt mai valoroase decât tot ce produce Rusia.

Fascinația pe care o degajă SUA și Europa asupra lumii întregi e incomparabilă. Nimeni nu visează la nimic rusesc. Toată planeta visează în culorile proiectate de Hollywood sau Netflix. Nimeni nu visează să trăiască la Perm sau Nijni Novgorod, dar oricine ar locui la Barcelona sau Florența.

Ce face Rusia? Se agită. Ca o potaie care latră la un leu. Sigur, dacă leul nu e atent, îl poate ciupi puțin.

Va suferi România din cauza Rusiei? Nu. Oricât de slabi ar fi liderii UE, SUA și NATO, acestea sunt forțe prea mari ca Rusia să se pună cu ele. Este norocul nostru istoric că facem parte din UE și NATO: oricine spune altceva e ticălos sau imbecil și, într-un fel sau altul, vrea răul României.

Va invada Rusia Ucraina? Nu știu. Probabil da, dar nu cred că va fi un război în toată regula. Ceva tot va face, după atâta agitație – depinde cât i se permite.

Advertisements
error: Content is protected !!