Updated on ianuarie 6, 2022 Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat când va fi gata sensul giratoriu de pe strada Frunzișului.
“Am înțeles că lucrările se vor încheia la sfârșitul lunii martie. Oamenii nu își pot întabula apartamentele până la finalizarea sensului giratoriu, să meargă la investitor să îl întrebe când termină lucrările”, a spus Emil Boc, citat de Ziua de Cluj.
Sensul giratoriu se mută în afara carosabilului actual; strada se va lărgi, pentru că în curbă sunt acum doar două benzi de circulație, iar după realizarea sensului giratoriu vor fi patru.
Va fi amenajat și un pasaj pietonal subteran, care va face conexiunea între zonele din interiorul, respectiv exteriorul curbei, evitându-se astfel posibilele accidente la traversarea străzii.