Updated on decembrie 29, 2021 Deputatul Emanuel Ungureanu acuză medicii de tratament preferențial în cazul lui Victor Socaciu, ca și în cazul lui Arșinel. Amândoi artiști au primit rinichi de copii.
”Un astfel de transplant, în care sunt donaţi doi rinichi de copil unui adult, încalcă logica, bunul-simţ şi criteriile medicale“, spune actualul manager al Institutului de Transplant Renal din Cluj, Silviu Moga, conform Adevărul.ro.
„Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu îl voi ierta. Acum câțiva ani, Victor Socaciu s-a folosit de poziția lui în PSD și în societate și a primit peste rând doi rinichi de la un copil de 10 ani.
Eu mă ocup, ca asistent social, de peste 20 de ani, de foarte mulți copii cu insuficiență renală cronică din România și îmi aduc aminte durerea familiilor Bora și Miciu care au fost anunțați de medicul Lucan că trebuie să mai aștepte, rinichii care le-ar fi putut salva copiii au ajuns la o pilă… Cazul Socaciu a fost mai flagrant ca transplantul efectuat peste rând de Arșinel, dar părinții copiilor care ar fi trebuit să vorbească atunci, au fost șantajați de medicii ce ar fi trebuit să le salveze copiii.
Pentru mulți români, Victor Socaciu rămâne un artist iubit și apreciat pentru muzica și compoziția sa și este bine că este așa. Eu am fost la înmormântarea unor copii care ar fi putut fi salvați de rinichii primiți de Socaciu doar pentru că era vedetă. Nu o să mai găsiți situații în Europa unde un adult este preferat la transplant în detrimentul unor copii, atunci când organele provin de la un minor aflat în moarte cerebrală.
În anul 2004 Socaciu a fost decorat de președintele României și acum Camera Deputaților îi organizează funeralii speciale, motivul? Victor Socaciu a fost un mandat și deputat PSD. Victor Socaciu a luat cu el în mormânt și informațiile despre telefoanele primite ca deputat de la cei care i-au oferit doi rinichi peste rând pentru transplant.
Legislația în domeniul transplantului trebuia să mențină posibilitatea ca niște medici cu un statut special, din domeniului transplantului, să poată oferi organe discreționar pentru a-și menține structura de putere. Doi dintre acești medici sunt anchetați de către DIICOT și DNA pentru corupție, nu însă și pentru trafic de organe.
Mă rog lui Dumnezeu ca părinții Gabrielei și ai lui Viorel, doi copii cu insuficiență renală cronică, să aibă puterea să-l ierte pe Victor Socaciu. Eu am fost la înmormântarea lor și nu l-am iertat!”, a scris Ungureanu în postare.
Socaciu a susținut, în 2009, că nu a avut un tratament preferențial, că a făcut analize la profesorul Lucan (n.r., medicul din Cluj care a coordonat echipa de transplant) și că, după câteva luni, a fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului, constatându-se „o foarte bună compatibilitate”.
Recent, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu afirma că politicieni și oameni cu influență au știut și au profitat de serviciile preferențiale ale medicului Mihai Lucan, printre care actorul Alexandru Arșinel și fostul deputat PSD Victor Socaciu.