Updated on noiembrie 17, 2021 O adolescentă de 17 ani a fost imunizata cu Johnson&Johnson, ser recomandat doar celor peste 18 ani, la un centru de vaccinare din Cluj Napoca.
Fata de 17 ani, elevă la un liceu din Cluj, a mers împreună cu tatăl ei la un centru de vaccinare. Pentru că voiau să obţină cât mai repede certificatul verde, au intrat în cabinetul unde se vaccina cu Johnson&Johnson. N-ar fi ştiut că acest tip de ser e doar pentru adulţi.
“Am intrat în sală, am completat o fişă, m-au băgat în sala de vaccinare, m-am vaccinat şi după m-a găsit că nu am 18 ani şi nu mi-a putut da certificatul verde“, povesteşte adolescenta pentru observatornews.ro.
Autorităţile dau acum vina pe aplicaţia STS şi pe lipsa de personal.
A fost o greşeală tehnică în care tableta, la citire, a spus că nu este vaccinată şi a transmis datele. A fost o eroare punctuală”, a declarat Mihai Moisescu, director DSP Cluj.
O explicaţie a celor de la centrul de vaccinare a fost că personalul este insuficient faţă de numărul mare de oameni care au mers să se imunizeze la primele ore ale dimineţii. De asemenea, în acel moment, la scanarea documentului de identitate se afla numai un angajat, căci celălalt era blocat în trafic.