Updated on august 1, 2021 Doi copii şi un adult au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, în urma unui accident petrecut sâmbătă seara pe DN 1, între localităţile Bologa şi Morlaca, în care au fost implicate trei autoturisme, informează ISU şi IPJ Cluj.
“Conducătorul unui autoturism, care se deplasa pe DN1, din direcţia Huedin spre Oradea, a pierdul controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sensul opus, iar ulterior cu un alt autoturism. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.
În urma evenimentului, unul dintre conducătorii auto implicaţi şi 2 minori de 8 ani, pasageri în autoturismul condus de acesta, au fost transportaţi la o unitate medicală.
„Două autospeciale, două echipaje SAJ și un elicopter SMURD au fost dislocate pentru a gestiona o situații de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs între localitățile Bologa și Morlaca.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18.50, iar la fața locului au găsit trei autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.
Patru adulți și doi copii au fost consultați la fața locului, dintre care copii și un adult au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate, precum și un adult ca însoțitor al minorului.
Toate persoanele transportate la spital erau în stare de conștiență și cooperante. Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de siguranță la locul accidentului”, a transmis ISU Cluj.