Updated on aprilie 28, 2021 Antivacciniștii rămân fără un suport important, preoții. Aceștia au început să se vaccineze pentru a nu face forme grave COVID.
Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, este dispus să se vaccineze după ce în toamna lui 2020 a trecut prin clipe dificile. ÎPS a fost internat în spital mai multe zile după ce a fost infectat cu COVID-19, iar starea lui de sănătate nu a fost deloc una bună în luna octombrie. El a avut de suferit și după ieșirea din spital.
„Da, urmează să mă vaccinez. Nu am făcut acest lucru până acum, deoarece am trecut prin această boală. Am fost internat 10 zile în spital. Ascult recomandările medicilor și cred că vaccinarea trebuie făcută la momentul potrivit, după o vreme de la ieșirea din spital.
Eu am suferit de o oboseală cruntă după ce am fost infectat”, a declarat Andrei Andreicuț, cel care a prezentat Pastorala pe care o va citi de Paște, potrivit Monitorul de Cluj.