Updated on aprilie 1, 2021 Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
La Cluj autoritățile au anunțat 485 de noi cazuri de infectare. Rata de infectare în municipiu a ajuns la 7,65 iar în județ la 6.23.
În intervalul 31.03.2021 (10:00) – 01.04.2021 (10:00) au fost raportate 136 de decese (76 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.115 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 18431 | 102 | 3,70 |
2. | Arad | 20735 | 173 | 3,54 |
3. | Argeș | 24002 | 182 | 2,42 |
4. | Bacău | 23466 | 164 | 2,16 |
5. | Bihor | 25131 | 214 | 2,95 |
6. | Bistrița-Năsăud | 10306 | 62 | 2,40 |
7. | Botoșani | 12783 | 60 | 2,01 |
8. | Brașov | 39088 | 222 | 5,16 |
9. | Brăila | 11658 | 83 | 2,92 |
10. | Buzău | 10909 | 64 | 1,51 |
11. | Caraș-Severin | 9556 | 62 | 1,92 |
12. | Călărași | 8958 | 60 | 2,42 |
13. | Cluj | 49167 | 485 | 6,23 |
14. | Constanța | 38372 | 251 | 4,29 |
15. | Covasna | 7062 | 85 | 2,67 |
16. | Dâmbovița | 20737 | 119 | 2,76 |
17. | Dolj | 23728 | 160 | 2,89 |
18. | Galați | 24162 | 170 | 3,14 |
19. | Giurgiu | 9794 | 96 | 3,45 |
20. | Gorj | 8630 | 31 | 1,99 |
21. | Harghita | 7068 | 49 | 1,22 |
22. | Hunedoara | 20003 | 194 | 4,73 |
23. | Ialomița | 9579 | 67 | 2,48 |
24. | Iași | 38723 | 232 | 2,53 |
25. | Ilfov | 39843 | 226 | 9,45 |
26. | Maramureș | 19380 | 77 | 1,69 |
27. | Mehedinți | 7253 | 34 | 2,27 |
28. | Mureș | 20606 | 138 | 2,38 |
29. | Neamț | 16597 | 99 | 2,11 |
30. | Olt | 13028 | 115 | 1,82 |
31. | Prahova | 30472 | 218 | 2,11 |
32. | Satu Mare | 11884 | 64 | 2,27 |
33. | Sălaj | 9732 | 44 | 3,08 |
34. | Sibiu | 23326 | 166 | 3,45 |
35. | Suceava | 22882 | 55 | 1,04 |
36. | Teleorman | 11803 | 91 | 2,58 |
37. | Timiș | 49184 | 326 | 5,65 |
38. | Tulcea | 7418 | 37 | 2,40 |
39. | Vaslui | 14712 | 66 | 1,54 |
40. | Vâlcea | 14404 | 61 | 3,09 |
41. | Vrancea | 9398 | 49 | 1,28 |
42. | Mun. București | 160451 | 1165 | 7,06 |
43. | Cazuri noi nealocate pe județe | 4497* | -303 | |
TOTAL | 958.918 | 6.115 |