Profesor din Cluj: După 29 de ani de carieră academică, diplomatică și internațională, tot ce pot să sper e că într-o bună zi voi ajunge din urmă un lăcătuș de la metrou. Deocamdată duc o luptă strânsă cu zugravii.

Updated on martie 27, 2021 Sindicaliștii de la metrou au declanșat un protest spontan, blocând complet mersul trenurilor. În plină pandemie, oamenii care trebuiau să ia metrou pentru a ajunge la serviciu au fost nevoiți să se înghesuie în mijloacele de transport în comun de la suprafață.

Luna trecută, jurnaliștii de HotNews au obținut un document cu toate cele aproape 6.000 de salarii din Metrorex.

Din 5.678 de salariați, 4.533 (80%) au salariu net de peste 5.000 de lei, iar aproape 1.478 (26%) iau în mână peste 7.260 de lei. Directorii mari și mai mulți șefi de serviciu au salarii nete de peste 10 – 11.000 de lei, cel mai mare fiind de 14.641 de lei pentru un post de șef serviciu. Directorii au un salariu în mână de 12.945 de lei.

Un lăcătuș are peste 8.600 de lei, la fel aproape ca un șef de birou administrativ. Un traducător are un salariu în mână de 6.600 de lei. Posturile de psiholog sunt remunerate în mână cu până la 6.400 de lei, în timp ce zidarii, zugravi și instalatorii primesc în jur de 5.600 de lei net, scrie b1.ro.

Profesorul clujean Ciprian Mihali a scris: „După 29 de ani de carieră academică, diplomatică și internațională, tot ce pot să sper e că într-o bună zi voi ajunge din urmă un lăcătuș de la metrou. Deocamdată duc o luptă strânsă cu zugravii.”

Profesor din Cluj: După 29 de ani de carieră academică, diplomatică și internațională, tot ce pot să sper e că într-o bună zi voi ajunge din urmă un lăcătuș de la metrou. Deocamdată duc o luptă strânsă cu zugravii. 1

Ana Bircjall: „Dupa cum se observa salariile nu-s deloc mici! Atunci oare de ce fac greva asta „spontana”?? Aaaa pentru interesele economico -financiare ale unor persoane fizice, nu?”

Marian Godina: Dacă-i arăt fluturașul meu de salariu unui zugrav de la Metrorex, râde de mine.

Advertisements
error: Content is protected !!