Updated on martie 8, 2021 O femeie de 80 de ani a fost găsită decedată în această dimineață în apartamentul ei din centrul Clujului.
Potrivit apropriaților, femeia nu a mai răspuns la telefon de câteva zile, astfel că au sunat la 112, transmite Gazeta de Cluj.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de descarcerare care a îndepărtat ușa de acces din domiciliu.
Echipajul nu a început manevre de resuscitare pentru femeie, deoarece prezenta rigidități cadaverice, semn că ar fi murit în urmă cu câteva zile.
Polițiștii au preluat cazul și fac cercetări împreună cu cei de la IML Cluj pentru a afla în ce circumstanțe a decedat persoana în cauză.
Advertisements