Updated on martie 7, 2021 1.200 de contracte de achiziţie publică, a căror valoare depăşeşte 3,6 miliarde de lei, au fost încheiate în 2020 de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Familia Umbrărescu şi-a adjudecat tot podiumul, fiind câştigătoarea celor mai mari trei contracte, în sumă de 1,6 miliarde de lei, prin intermediul a două firme – Spedition UMB şi Sa & Pe Construct.
Spedition UMB este controlată de Mirela Umbrărescu (89% din acţiuni), asociați fiind şi Dorinel, Alexandru şi Petru Umbrărescu.
„Perla coroanei” este contractul pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Braşov – Târgu-Mureş – Cluj – Oradea, unde Spedition UMB este responsabilă de câteva tronsoane.
Cealaltă companie a familiei Umbrărescu a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 3 din drumul expres Craiova-Piteşti (proiect în valoare de 670,7 mil. lei), dar şi pe cel pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii de centură Bucureşti (în valoare de 312,6 mil. lei).