Casele pasive revoluționează piața imobiliară din Cluj. Prețul de start este 675 de euro/mp

Updated on februarie 21, 2021 Mai multe companii românești au preluat ideea caselor pasive. La Cluj, acestea deja revoluționează piața imobiliară.

Prețul de start pentru o astfel de casă este 675 de euro/mp. Casele pasive sunt cele mai sănătoase construcții pentru că sunt izolate cu paie. În plus, costurile de întreținere sunt de până la 10 ori mai mici.

Casele pasive revoluționează piața imobiliară din Cluj. Prețul de start este 675 de euro/mp 1

Din ce sunt făcute casele pasive?

„Casele pe care noi le prefabricăm au în compoziția pereților lemn, ca și structură, și paie comprimate la 105 kg pe metru cub care au rol de izolație. Permite peretului să transpire”, a declarat Alin Muste, dezvoltator imobiliar, pentru Digi24.

„Primul stand reprezintă exact panourile noastre, exact cum construim noi casele și anume fibra de lemn cu care noi izolăm în exterior și panourile din paie presate care au în spate o automatizare și o tehnologie super inteligentă”, a mai spus acesta.

Lemnul folosit pentru exterioare este din pin termotratat care are o durată de viață de peste 20 de ani. Dar, cele care lasă locuința să respire sunt paiele. Acestea opresc dioxidul de carbon să ajungă în aerul din interior.

Costul de întreținere al acestor case este de 10 ori mai mic față de casele tradiționale

De exemplu, pentru o casă pasivă de 160 de metri pătrați, într-o lună de iarnă veți plăti cheltuielile în jur de 100 de lei, în comparație cu o casă tradițională pentru care veți plăti 1.000 de lei.

„Este o casă foarte bine izolată și extrem de bine gândită astfel încât să preia căldura solară în casă și să o mențina mai ales pe timpul iernii. În același timp, pe timpul verii, casa este răcoroasă. Am reușit să automatizăm foarte mult procesul de producție și să scădem prețul destul de mult. 675 de euro/mp pentru o casă finisată la exterior și nefinisată în interior, și respectiv 975 de euro/mp pentru o casă la cheie”.

Advertisements
error: Content is protected !!