Updated on februarie 15, 2021 Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a propus dezbaterii două probleme de „matematică.
Polițiștii au vrut să atragă atenția asupra vitezei la volan.
„𝐏𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚 𝟏 : Dacă un autoturism se deplasează de la Turda la Cluj-Napoca având viteza 151 km/h pe un sector de drum în care limita legală de viteză este de 70 km/h, ce se întâmplă cu permisul șoferului dacă este depistat de polițiști? 🤔
𝐏𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚 𝟐 : Dacă următoarea zi, un alt conducător din breasla ”furios și iute”, se deplasează de la Cluj-Napoca la Turda cu o viteză lumină de 156 km/h, pe același sector de drum cu aceeași limită de viteză, cât de supărată va fi iubita acestuia când banii de flori pentru Valentine ‘s Day se vor duce pe o amendă rutieră? 🤷🏼♀️💐
Răspunsul la aceste întrebări îl cunosc deja doi tineri de 20 și 23 de ani, depistați de colegii Biroului Rutier Turda pe DN1 E60, pe raza localității Copăceni, în cursul zilelor de 13 și 14 februarie a.c.
Celorlalți, vă spunem noi: permisul se reține pentru o perioadă de 90 de zile în vederea suspendării dreptului de a conduce, iar supărarea este direct proporțională cu suma de 2900 de lei pentu fiecare, respectiv maximul prevăzut de lege pentru această abatere”, au scris cei de la IPJ Cluj.