Reacție. Emil Boc, despre închiderea restaurantelor din Cluj

Updated on februarie 12, 2021 Restaurantele deschise luni se închid duminică din cauza creșterii ratei de infectare. Primarul Emil Boc este nemulțumit de modul cum se calculează rata de infectare.

Nu e fairplay şi nu e corect cu economia locală această modalitate de raportare. Nu e corect. Nu e acelaşi lucru să ai zeci de teste făcute într-o localitate şi să ai sute în altă parte. Aici, comitetul naţional ar trebui să pondereze”, a declarat Emil Boc la Ziua Live potrivit servuscluj.ro.

Reacție. Emil Boc, despre închiderea restaurantelor din Cluj 1

Primarul este nemulțumit de faptul că cei de la Comitetul Național pentru Situații de Urgență nu doresc să raporteze numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 la numărul de teste prelucrate pentru depistarea persoanelor infectate. Acest lucru este în defavoarea marilor orașe.

Aici marile municipii sunt dezavantajate, în special Clujul, de faptul că noi testăm în continuare foarte mult și suntem victima propriului succes. Sunt mai multe cazuri identificate de COVID-19 și rata inevitabil crește.

Ori sunt municipii care testează câteva sute de oameni și atunci evident că au incidența de 2 cazuri COVID-19 la mie. Deci nu este fair play cu economia unui oraș această modalitate de raportare națională fără să țină cont de numărul de teste.

Dar nu e un subiect nou, l-am spus de atâtea ori, dar se pare că nu se dorește de la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să se pondereze cu numărul testelor această rată de incidență, ceea ce ar fi absolut normal, pentru că una e să testezi sute/mii și alta e să testezi zeci/cel mult sute și să te raportezi la același criteriu – incidența la mia de locuitori”, a adăugat primarul potrivit Monitorul de Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!