Updated on februarie 9, 2021 Deranj mare la Brașov când s-a aflat că la Cluj mai multe străzi vor fi „predate” pietonilor. Un parc înconjurat de străzi cu funcțiuni de promenadă și parc – asta este ideea pentru noua piață 14 Iulie. Dacă avem strada smart, în Mărăști, vom avea și străzi ale jocurilor, în Grigorescu, spun cei de la media9.ro. La Brașov, fostul primar George Scripcaru i-a învățat beneficiile asfaltării a tot ce înseamnă verde. Chiar și noul primar USR, Allen Coliban, este adeptul tăierilor de copaci. Chiar astăzi s-au tăiat câțiva molizi dintr-o zonă celebră a orașului.
Paul C. a scris pe grupul de Facebook Brașovul Civic: „Ăștia din Cluj s-au tâmpit de tot… Arhitecții, în loc să construiască blocuri, propun pietonizarea străzilor, ziariștii se arată interesați de astfel de proiecte… Să sperăm că locuitorii se vor opune căci se știe că străzile trebuie lărgite și trebuie asfaltat orice colț”.
George Trif: „Reamenajarea zonei 14 iulie aduce introducerea conceptului de „străzi rezidențiale” în Cluj-Napoca.
Astfel, străzile Milcov și Sigismund Toduță vor avea:
– locuri de joacă,
– băncuțe,
– mai multă vegetație
– viteza maximă de 20 de km/oră.
– dispare separarea între „trotuar” și „carosabil”, iar pietonii vor putea folosi toată suprafața disponibilă.
– interzicerea staționării și a parcărilor în afara spațiilor anume destinate.
Știu că nu pare mult, dar la Cluj un proiect care are ca obiectiv eliberarea străzilor din cartiere de mașini e o provocare majoră”.
Marius Vintila, Brașov: „Un molid trăiește de cel puțin cinci ori mai mult decît un om. Dacă nu e un molid din Brașov, capitala verde a României. Știam copacii ăștia din totdeauna. Vara cînd scăpai de asfaltul si praful de pe Strada Lungă fără vegetație, abia așteptai să pășești în umbra molizilor de la Casa Armatei.
Deșteptul care a dat aprobare pentru tăierea lor, probabil ca să se vadă mai bine clădirea proaspăt renovată a Cercului Militar, ne-a luat o gură de aer proaspăt, iar mie mi-a tăiat și o bucată din amintiri”.