Cluj: Polițist beat, a intrat cu mașina într-un gard pe strada Soporului

Updated on decembrie 13, 2020 Un polițist beat, în vârstă de 47 de ani, a produs un accident ieri seară, pe Soporului din Cluj-Napoca

În timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Colonia Sopor spre municipiul Cluj-Napoca, polițistul ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Cluj: Polițist beat, a intrat cu mașina într-un gard pe strada Soporului 1

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie cluj24.ro.

”Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

De asemenea, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări pe linie internă, conducătorul autoturismului având calitatea de polițist”, mai arată IPJ Cluj.

În momentul producerii evenimentului rutier, acesta se află în afara orelor de program.

Advertisements
error: Content is protected !!