(Video) Cluj: A fost inaugurat noul sediu al Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto. Declarații Emil Boc

Updated on noiembrie 16, 2020 Serviciul de Înmatriculări și permise auto s-a mutat din cartierul Gheorgheni.

Aglomerația creată de cele 300-500 mașini care veneau zilnic în cartierul Gheorgheni în zona str. Albac pentru înmatriculări auto sau permise a dus la decizia unei colaborări între Primăria Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județul Cluj și Ministerul de Finanțe pentru a face posibilă mutarea sediului acestui serviciu din Gheorgheni în Someșeni.

(Video) Cluj: A fost inaugurat noul sediu al Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto. Declarații Emil Boc 1

Ca urmare, de astăzi, sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județului Cluj funcționează la o nouă adresă, în clădirea în care se află și Vama Cluj, pe strada Traian Vuia, nr. 157.

Primăria Cluj-Napoca a investit 431.758 lei (fără TVA) pentru amenajarea unei zone cât mai accesibile pentru clujeni:
– 80 locuri de parcare
– reamenajare trotuare
– colaborare cu CTP Cluj-Napoca pentru înființarea unei stații pentru transport în comun în fața clădirii
– înființarea unei treceri de pietoni.

Pe lângă diminuarea aglomerației în cazurile legate de funcționarea acestui serviciu, obiectivul municipalității a fost să contribuim la a face cât mai ușoare pentru cetățean procesele legale necesare.

Video declarații Emil Boc (Imagini cu noul sediu de la minutul 6:30):

Astfel, în incinta clădirii este deschis și un birou al Primăriei Cluj-Napoca pentru plata taxelor necesare la înmatriculări, radierilor auto ș.a., astfel încât toate operațiunile legale obligatorii sa poată fi derulate pe loc, fără a fi necesare alte deplasări.

Advertisements
error: Content is protected !!