USAMV Cluj-Napoca, singura din Europa Centrală și de Est cooptată în Proiectul CropBooster-P privind politicile agricole viitoare de pe continent

Updated on noiembrie 9, 2020 USAMV Cluj-Napoca, singura din Europa Centrală și de Est cooptată în Proiectul CropBooster-P privind politicile agricole viitoare de pe continent, găzduiește un workshop online pe această temă.

Proiectul CropBooster-P, aprobat de Comisia Europeană în anul 2018, îşi propune strategii şi soluţii pentru stimularea plantelor de cultură în spaţiul agricol european, în perspectiva anului 2050.

USAMV Cluj-Napoca, singura din Europa Centrală și de Est cooptată în Proiectul CropBooster-P privind politicile agricole viitoare de pe continent 1

Acest proiect, coordonat de Universitatea Wageningen din Olanda, reuneşte cele mai prestigioase instituţii şi platforme europene cu competenţe şi expertiză internaţională în ştiinţa si tehnologia culturilor agricole, cu implicaţii în nutriţie şi sănătatea populaţiei la nivel global.

Printre cei 15 parteneri ai proiectului – universitaţile din Nottingham, Copenhaga, Dusseldorf, Lancaster, institute şi consilii naţionale de cercetare, precum CNRS şi INRA Franţa, VIB Belgia, platforme europene (EPSO, Plants for Future, Euroseeds) – se află şi USAMV Cluj-Napoca, singura universitate din spaţiul Central-Est european, apreciată pentru performanţa sa educaţională şi de cercetare în domeniul agroalimentar.

Proiectul vizează realizarea unei “foi de parcurs” (roadmap) privind viitorul culturilor agricole din Europa, evaluarea unor strategii alternative, a metodelor și tehnologiilor actuale și viitoare pentru îmbunătățirea culturilor agricole de pe continent, astfel încât acestea să fie realizabile din punct de vedere tehnologic, durabile şi acceptate de societate.
USAMV Cluj-Napoca este reprezentată în proiect de Prof. emerit Dr. Carmen Socaciu şi Prof. Dr. Dan Vodnar, Prorectorul universităţii pentru Activităţi de cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Într-o primă etapă a derulării proiectuui a fost realizată o bază de date extinsă (realizată pe baza datelor ştiinţifice recente), privind situaţia actuală a culturii plantelor în Europa, tinând cont de randament, valoare nutriţională şi durabilitate. Această bază de date, precum şi detalii privind proiectul pot fi consultate pe website-ul https://www.cropbooster-p.eu/.

”Datele obţinute au permis stabilirea unor scenarii pentru viitor, care ţin seama de nevoia de inovaţie, de a evita criza alimentară, de a realiza alimente sănătoase, cu sau fără utilizarea de tehnologii de modificare genetică. Aceste scenarii posibile, precum şi ameninţările viitorului (schimbările climatice, deşertizarea, modificarea practicilor agricole, schimbarea atitudinii consumatorilor) ilustrează schimbările, posibil dramatice, la orizontul anului 2050”, a explicat Prof. dr. Dan C. Vodnar.

Ținând cont de importanţa pe care o are cunoaşterea nevoilor şi a așteptărilor societăţii în diferite regiuni ale Europei, proiectul include o serie de interviuri cu experţi internaţionali, sesiuni webinar şi workshopuri, care să reflecte poziţia diferiţilor “actori” din societate.

Astfel, în cursul lunii noiembrie 2020, partenerii proiectului din diferitele regiuni europene (Nord, Vest, Central-Est, Sud) vor organiza workshopuri, unde sunt invitate personalități academice, cercetători din domeniul (bio)tehnologiilor agro-alimentare, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, ai sectorului agri-business, fermieri, lideri de opinie, jurnaliști, consumatori, pentru a asigura abordări diferite, relevante și acceptabile din punct de vedere socio-economic pentru îmbunătățirea culturilor agricole în Romania şi la nivel european.

În acest context, USAMV Cluj-Napoca organizează, în 12 noiembrie (de la ora 13.00), un workshop online, moderat de Prof. emerit dr. Socaciu Carmen și Prof. dr. Dan C. Vodnar, prin sistemul Google Meet. Au fost selectați 18 participanți, iar alți specialiști interesați de participare pot cere informații la adresa carmen.socaciu@usamvcluj.ro.

Pe durata acestui workshop, într-un prim focus grup se va discuta despre strategii, iar în cel de-al doilea despre tehnologiile utilizate pentru stimularea viitoarelor culturi agricole.

”Participanţii vor reflecta, prin opiniile lor, atât aspectele legate de avansul ştiinţific şi tehnologic necesar acum şi în viitor, dar si oportunităţle si ameninţările posibile, percepţia oamenilor de ştiinţă, a liderilor de opinie din spaţiul agri-business, agro-alimentar și, nu în utimul rând, a consumatorilor şi specialiştilor în nutriţie şi sănătate”, a precizat Prof. emerit dr. Carmen Socaciu.

Advertisements
error: Content is protected !!