Updated on octombrie 19, 2020 Un focar de coronavirus a fost descoperit la Spitalul Municipal Clujana, instituție care de sâmbătă a fost transformat în spital de faza a II-a COVID.
În ultimele zile spitalul s-a confruntat cu o explozie de îmbolnăviri.
Ar fi vorba de 12 angajați, personal medical din întreg spitalul, 5 medici și 7 asistenți, transmite cluj24.ro.
Directorul medical al spitalului, Bogdan Micu, spune că de astăzi, 19 octombrie, spitalul va interna numai persoane infectate cu coronavirus.
”Noi vom interna de acum numai COVID, de luni intrăm în forță, avem 17 locuri la Terapie Intensivă, dar numai 10 sunt dotate cu ventilatoare. Vom face evaluarea pacienților pentru a degreva activitatea Spitalului de Boli Infecțioase, vom fi spital de faza a II-a, suport COVID”, a declarat directorul.
La Clujana vor fi 17 paturi de terapie intensivă și alte circa 150 – 200 de paturi pentru cazurile mai puțin grave.