Updated on octombrie 8, 2020 Poliția Cluj și Jandarmeria Cluj îi roagă din suflet pe cetățeni să poarte mască. Pandemia a început să-și arate colții și la Cluj, peste 100 de cazuri anunțate de autorități în ultimele 24 de ore.
Jandarmeria Cluj: „Vă rugăm din suflet să purtați masca de protecție…
Vă rugăm din suflet să evitați aglomerațiile…

Vă rugăm din suflet să faceți acest minim efort pentru ca numărul celor infectați să scadă.
Vă rugăm din suflet să ajutați pentru a reveni la viața normală de care ne e dor tuturor.
VĂ RUGĂM DIN SUFLET!”
Inspectoratul de Politie Judetean Cluj: „EU PORT MASCĂ,
TU PORȚI MASCĂ,
EL/EA POARTĂ MASCĂ,
NOI PURTĂM MASCĂ și ne vindecăm de acest virus ÎMPREUNĂ…
PS: Fotografiile sunt din perioada stării de urgență, când Clujul NOSTRU era … PUSTIU.
Vă recomandăm tuturor să păstrați distanţa fizică, să purtați masca de protecţie în spaţiile unde acest lucru este obligatoriu, în mijloacele de transport în comun şi să respectați modul de organizare a evenimentelor, pentru a nu fi expuşi riscurilor.
Vă reamintim că din 7 octombrie 2020, a fost instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie de către persoanele cu vârstă de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Cluj.
Nerespectarea acestei măsurii reprezintă o contravenţie sancţionată cu amendă cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei, conform art. 66 din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.