Cluj: Doar 1.000 de lei! Amendă de tot râsul pentru organizatorul petrecerii de la Cluj Arena

Updated on octombrie 6, 2020 Petrecerea la care au participat 320 de persoane în acest weekend la Cluj Arena a fost oprită de poliție.

Distracția petrecăreților care nu respectau măsurile sanitare s-a terminat în jurul orei 1.00, odată cu apariția poliției. Cu toate acestea, amenda primită de organizatorul petrecerii este de tot râsul.

Cluj: Doar 1.000 de lei! Amendă de tot râsul pentru organizatorul petrecerii de la Cluj Arena 1

Beatrice Milonean – purtător de cuvânt IPJ Cluj: Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu o sancţiune de 1000 de lei.

O sumă ridicolă, în condiţiile în care organizatorul a câştigat minimum 16 mii de lei din vânzarea biletelor la petrecere, scrie observatornews.ro.

Participanţii aveau voie în interior doar cât să meargă la bar sau la toaletă. Cum însă a fost frig, distracţia s-a mutat în interior, unde nu s-a mai ţinut cont de nicio regulă.

Consiliul Judeţean, în a cărui subordine intră Cluj Arena, pasează toată responsabilitatea organizatorului, care ar putea răspunde pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Valentin Jucan – purtător de cuvânt Consiliul Judeţean: „Prin contract organizatorii şi-au asumat că vor respecta regulile, fapt care nu s-a întâmplat”.

Advertisements
error: Content is protected !!