Updated on octombrie 2, 2020 Primarul Emil Boc vrea ca Dan Petrescu să devină cetățean de onoare al municipiului Cluj Napoca ca urmare a performanțelor reușite de antrenorul CFR-ului în ultimii trei ani.
„Eu cred că e un om care a făcut extraordinar de mult pentru acest oraş. Ne-a preţuit oraşul în plan european şi naţional. E un om extrem, extrem de dedicat sportului.
E un profesionist desăvârşit şi un om care s-a îndrăgostit de Cluj. A venit aici şi nu a plecat, chiar dacă ar fi avut oferte mult mai bune, la valoarea lui, în altă parte, dar a stat aici ca să ducă Clujul unde este acum”, a declarat primarul Emil Boc, citat de Ziua de Cluj.
Propunerea va fi făcută în primele şedinţe de Consiliu Local, care se vor putea organiza, cât de repede cu putinţă, în octombrie sau noiembrie, cel târziu, a mai spus Emil Boc.