Updated on septembrie 24, 2020 Continuă infectările cu coronavirus în școlile din Cluj.
O altă școală din Cluj intră în scenariul roșu. Elevii Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca vor trece la învățământul online după ce 4 elevi au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus, anunță servuscluj.ro.
Este vorba despre 3 elevi din clasa a X-a și unul din clasa a VIII-a. Mai mulți elevi de la Coșbuc nu au fost informați despre această situația, au pornit în aceasta dimineață spre școală, însă porțile au fost închise.
Instituția Prefectului – Județul Cluj: „✅ SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ
🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, polițiști locali, ISU și SAJ) – 547
🔴 Persoane verificate cu privire la respectarea măsurii și interdicțiilor impuse – 537
🔴 Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse – 84
🔴 Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:
➡️ În ultimele 24 de ore, 83 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj
➡️ 33 persoane internate în ATI, din care 25 din județ
➡️ Total vindecați și externați 829, din care 668 din județul Cluj
➡️ Total decedați 75, din care 53 din județul Cluj.