Rectorul UBB, Daniel David, despre începerea şcolii: „Directorii să nu aştepte de la stat să le aranjeze elevii în bănci“

Updated on august 27, 2020 Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Daniel David, este de părere că nu trebuie să existe un scenariu comun la nivel de ţară privind începerea şcolii din toamnă, ci scenarii specifice fiecărei unităţi educaţionale.

Activităţile şcolare trebuie gândite în condiţii de «război/pandemie» şi cu constrângerile reale pe care le avem, cu angajamentul că se va face tot posibilul pentru a se desfăşura într-o formă sau alta, pentru a nu afecta parcursul de viaţă al elevilor/studenţilor.

Rectorul UBB, Daniel David, despre începerea şcolii: „Directorii să nu aştepte de la stat să le aranjeze elevii în bănci“ 1

În aceste condiţii, nu avem ce norme detaliate să cerem autorităţilor naţionale, că nu se pot oferi. Făcând asta intrăm toţi într-o zonă de ipocrizie, accentuată de contextul alegerilor”, este de părere rectorul, potrivit adevarul.ro.

Daniel David susţine că „acum este momentul ca rectorii/directorii de unităţi educaţionale să-şi asume rolul de management/leadership”, nu să aştepte de la stat „să le aranjeze studenţii/elevii în clasă”.

David este de părere că autorităţile trebuie şi pot să facă cinci lucruri:

1. să întărească implementarea principiilor generale de control al pandemiei (ex. distanţare/igienă/control medical-testare/psihoeducaţie), atât în instituţiile educaţionale, cât şi la nivelul societăţii; să caute să asimileze rapid tratamentele/vaccinurile care vor apărea şi să întărească sistemul medical pentru cazurile clinice când vor apărea;

2. să întărească autonomia unităţilor educaţionale, cu asumarea responsabilităţii, pentru a putea lua rapid decizii majore (ex. închiderea cursurilor/achiziţia de noi materiale etc.);

3. să mobilizeze maximum de resurse pe care le pot mobiliza acum şi să creeze un instrument transparent prin care unităţile educaţionale să ştie că pot accesa unele din aceste resurse pentru nevoi imediate/neprevăzute, cu precădere în zonele defavorizate/pentru populaţiile vulnerabile, pentru a nu se accentua decalajele deja existente în educaţie;

4. să pună la dispoziţie consultanţă diversă unităţilor educaţionale (la cerere/rapid/eficient), prin colaborare strânsă cu asociaţiile profesionale/grupuri de experţi”.

Advertisements
error: Content is protected !!