Marinela Marc, șefa ISJ Cluj: 100 de școli din județ vor deschide cu prezența fizică integrală zilnică, 108 școli, prin rotație. Una singură a solicitat exclusiv online

Updated on august 14, 2020 Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, a declarat că 100 de școli din județul Cluj vor deschide anul școlar cu prezența fizică integrală zilnică la cursuri, iar 108 școli, prin rotație.

Șefa inspectoratului a spus că elevii vor avea un orar fix pe toată durata anului școlar, indiferent dacă unii fac și ore online.

Marinela Marc, șefa ISJ Cluj: 100 de școli din județ vor deschide cu prezența fizică integrală zilnică, 108 școli, prin rotație. Una singură a solicitat exclusiv online 1

“Am centralizat toate propunerile trimise, cele mai multe merg pe varianta hibrid, aproape jumătate sunt activitate față în față, o singură școală își dorește exclusiv online, dar sigur că nu încurajăm acest gen de activitate, interesul nostru este ca elevii să vină la școală, să interacționeze cu cadrele didactice, cu colegii pentru că nu este benefică în primul rând pentru dezvoltarea lor personală și emoțională această izolare în fața calculatorului”, a declarat inspectorul Marinela Marc, citată de edupedu.ro.

“100 de școli au declarat că pot asigura programul cu prezența integrală, zilnic, la școala a elevilor și 108, prin rotație”, potrivit acesteia.

“Am convenit în ședință cu directorii că indiferent de situație la ciclul primar vom merge pe activitate față în față în două schimburi. Deci învățătoarele sunt dispuse să lucreze cu jumătate din clasă și apoi cu cealaltă jumătate de clasă, față în față. Deci nu vorbim de activitate de online la ciclul primar pentru că este greu să formezi deprinderi la această vârstă în fața calculatorului. Cum să formezi deprinderi de scriere… Și cu respectarea măsurilor, cu igienizare, cu aerisire și igienizarea spațiilor între cele două grupe. Va fi poate mai greu pentru părinți să găsească soluții pentru supravegherea copiilor, dar cred că trebuie să înțelegem cu toții că important este ca acești copii să vină la școală și să fie în siguranță”, a spus Marinela Marc.

Advertisements
error: Content is protected !!