Updated on august 5, 2020 Între 4 și 9 august, Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, devine locul de întâlnire al clujenilor cu micii producători din Transilvania. În fiecare zi, spectatorii TIFF sunt invitați să descopere bunătățile preparate în gospodăriile producătorilor locali, să-i cunoască pe meșteșugarii prezenți la eveniment și să exploreze la pas, pe timp de zi, obiectivele turistice din parc.
Deschis vizitatorilor în intervalul orar 10:00 – 21:00, Târgul Producătorilor Locali este un proiect TIFF, organizat în parteneriat cu MadeinCluj. Participând la eveniment, spectatorii vor descoperi frumusețea lucrului făcut de mână, încet, cu răbdare și din pasiune, având ca decor câteva dintre cele mai valoroase lucrări de arhitectură din patrimoniul etnografic al României.
Aproximativ 15 producători locali vor prezenta bunătăți culinare proaspete sau atent conservate, plante aromatice și flori cultivate cu grijă, oferind demonstrații și împărtășind sfaturi din propriile gospodării. Produsele comercializate vor putea fi consumate exclusiv în afara perimetrului parcului, iar fumatul va fi permis doar în zonele special amenajate.
Pentru a susține această destinație, accesul vizitatorilor se va face în baza unei taxe minime de 6 lei, iar elevii și studenții vor beneficia de reduceri. Pentru spectatorii TIFF care și-au achiziționat bilete la proiecțiile din Hoia (Aleea Parcului Etnografic), în ziua evenimentului, accesul în parc va fi gratuit.