Updated on iulie 29, 2020 Clinica „Regina Maria” a avut o primă reacție după ce 23 de persoane de la CFR Cluj au fost depistate pozitiv iar la o săptămână au fost depistate negativ cu coroanvirus.
Clinica „Regina Maria” pentru Prosport. ”Tratăm problema testării COVID-19 cu cea mai mare seriozitate și responsabilitate. Înțelegem rolul esențial pe care îl joacă testarea în cazul sportivilor de performanță și ne dorim să fim alături de ei. Am demarat, încă de acum 2 zile, verificări minuțioase ale proceselor care au stat la baza rezultatelor noastre:
– audităm trasabilitatea probelor pe toate fluxurile de lucru din laborator
– am început un audit extern alături de compania Abbott, producătorul american al echipamentelor pe care s-au lucrat aceste probe, pentru validarea procedurilor și a întregului proces de testare.
Verificările noastre de până acum confirmă că procedurile au fost respectate întocmai. În plus, precizăm că tehnica RT-PCR are o acuratețe de 98%, fiind standardul de diagnostic pentru COVID-19 la nivel mondial”.