Updated on iunie 23, 2020 Mihai Moisescu, medic epidemiolog și director la Direcția de Sănătate Publică din Cluj, a făcut un apel public în care îi roagă pe oameni să respecte în continuare măsurile de protecție și igienă.
„Mai avem 40 de locuri acum pentru cei cu Covid-19”, spune Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Public Cluj, care atrage atenția: „Trebuie să luați în calcul și persoanele care sunt suspecte, iar atunci numărul crește la internare. Ne apropiem de ocuparea spitalelor.
Nu știu ce-aș putea să le spun acelor oameni care încă văd că pun la îndoială acest virus pentru care nu avem nici un vaccin. Cele peste 8 milioane de cazuri, aproape 9 la nivel mondial nu sunt destule? Nu este nici o conspirație și alte fabulații de acest fel.
Ascultați-i pe medici, pe cei din spitale, pe cei care îngrjiesc acești pacienți. Virusul există, se transmite. Este o evoluție naturală a unui proces infecțios cu apariția unui agent nou, iar populația este vulnerabilă, toată lumea îl poate primi. Ce putem face în lipsa vaccinului e să aplicăm aceste măsuri: măști peste nas și gură, spălat pe mâini și distanțare fizică.
Când vorbim, strănutăm sau tușim, masca blochează curentul de aer cu agentul biologic și îl reține. Dacă purtăm amândoi masca, riscul este minim. Dacă ne spălăm pe mâini, îl îndepărtăm. Asta putem face până când va apărea arma specifică: vaccinul”, precizează Moisescu pentru actualdecluj.ro și preluat de G4media.
Medicul spune că „există persoane iresponsabile, care pur și simplu refuză să asculte sfaturi simple, precum purtarea măștilor și spălatul mâinilor. Nu e nimic alarmist aici, ci sunt doar niște cifre în creștere, care vor crește și mai mult dacă nu suntem atenți și responsabili, iar atunci va suferi toată lumea. Pot apărea și cazuri grave, acele forme severe care au nevoie de îngrijire în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, iar dacă se aglomerează, va fi foarte dificil să fie asigurată asistența pentru toată lumea. ”
„Nu există virusul? Nu îi doresc nimănui să ajungă să-l cunoască, sincer. Nu minte nimeni, cifrele care sunt, sunt cele reale. Dacă vom continua în acest ritm, riscăm ca într-o săptămână să nu mai avem locuri în spitale pentru pacienții cu Covid-19. Mai avem 40 de locuri, dar uitați-vă la creștere, la ritmul acesta pe care l-am avut doar în aprilie, în plină epidemie. Păstrați distanța, e foarte important, purtați mască, în special în spațiile închise și spălați-vă pe mâini. Transmiterea comunitară este responsabilă în primul rând de aceste creșteri, este foarte clar.”