Updated on iunie 12, 2020 Podul provizoriu dintre localitățile clujene Valea Drăganului și Poieni, ridicat după ce vechiul pod de pe drumul județean 764B s-a surpat la începutul lunii mai, fost distrus de precipitațiile abundente căzute în ultimele zile.
Circulația rutieră între Valea Drăganului și Poieni este astfel din nou blocată complet.
În 4 mai, muncitorii care lucrau la consolidarea vechiului pod au săpat prea mult la baza pilonilor de susținere, astfel că podul s-a surpat. Lucrările la podul respectiv făceau parte din proiectul de modernizare a Drumului Apusenilor, derulat de Consiliul Județean Cluj, și erau derulate de Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj.
La acel moment, autoritățile județene au luat imediat măsura construirii unui nou pod, provizoriu, de legătură între Valea Drăganului și Poieni, până la finalizarea consolidării vechiului pod.
Însă, în 11 iunie, la aproape o lună după ce au început lucrările, podul provizoriu a fost luat de ape, din cauza viiturilor puternice provocate de ploile abundente din ultimele zile, informează someseanul.ro.
Autoritățile recomandă ca rute alternative fostul drum forestier Drăgan-Poieni sau drumul comunal 131 Traniș-Bologa pentru autovehicule cu masa până în 7,t tone, sau Baraj Drăgan – Remeți – Munteni – Bulz pentru mașinile de mare tonaj.