Spitalul Județean Cluj face teste coronavirus pentru oricine. Cât costă un test

Updated on aprilie 28, 2020 Clujenii au posibilitatea să se testeze pentru coronavirus, la cerere, contracost.

Prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul unității medicale, Spitalul Județean Cluj anunță faptul că astfel de teste se fac încă din 13 aprilie, informează someseanul.ro.

Spitalul Județean Cluj face teste coronavirus pentru oricine. Cât costă un test 1

„Persoanele care doresc aceste servicii de testare la cerere se vor putea programa telefonic la Punctul de lucru al Laboratorului de Analize Medicale, situat pe strada V. Babeș, nr. 1, la numarul de telefon 0264-597.852 interior 1479 sau telefon mobil 0741 164 466.

Programările se pot efectua în intervalul orar 07:30-14:00, de luni până vineri, iar recoltările vor fi organizate la un interval de 10 minute în zilele de Marti și Vineri (de la 7:30 la 12:30). Ne rezervăm dreptul să eșalonăm sau să stopăm recoltările, în situația în care numărul probelor de testare a pacienților care se încadrează în criteriile de testare și definiția de caz actualizată, va depăși capacitatea de testare a laboratorului din cadrul spitalului”, anunță instituția.

Potrivit comunicatului, se pot efectua testări la cerere pentru determinarea infecției cu coronavirus, contracost la prețul de 290 lei testarea.

Advertisements
error: Content is protected !!