Updated on aprilie 24, 2020 Primarul Emil Boc a anunțat că marile festivaluri ale Clujului nu sunt anulate dar sunt șanse mici să se desfășoare. Totul depinde de ce va decide Guvernul în 15 mai, când, teoretic, se vor relaxa măsurile.
„Decizia finală de anulare Untold nu a fost luată încă, se așteaptă a doua zi după 15 mai, să vedem cum va arăta cadrul legal de activități care se pot derula. Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care era programat la sfârșitul lunii mai, a fost anulat. Pentru celelalte – Electric Castle, UNTOLD, Jazz in The Park – încă nu s-a luat decizia finală cu privire la modul în care, dacă și cum vor fi organizate.
Vom vedea după 15 mai cum vor arăta reglementările legale. Astăzi, evident, în cadrul actual legal, nu poate fi organizat. Astăzi. Vom vedea după 15 mai”, a declarat Emil Boc la o emisiune online, potrivit Monitorul de Cluj.