Updated on aprilie 10, 2020 Un focar de coronavirus este la un pas de a exploda în Cluj. Cincisprezece persoane, printre care o asistentă și un psiholog, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus la Institutul Oncologic Cluj-Napoca. Toate cele 15 persoane au fost izolate.
Prefectul Mircea Abrudean, citat de Gandul.info: „La Institutul Oncologic Cluj-Napoca au fost confirmate 15 cazuri de persoane confirmate pozitiv cu coronavirus, este vorba de pacienți dar și de o asistentă medicală și un psiholog.
Depistarea unui număr atât de mare de persoane infectate a fost rezultatul unui screening, al unei testări a tuturor pacienților din spital, care erau asimptomatici, nu se încadrau în categoria suspect, dar conducerea Institutului a decis testarea tuturor. Au un aparat PCR cu care fac aceste teste. Toate aceste persoane confirmate pozitiv au fost izolate”.
Potrivit acestuia, Institutul Oncologic Cluj-Napoca vrea să testeze întreg personalul medical al unității, care numără peste 1.100 de persoane, din care 300 au fost testate până acum.