Cluj. Nuntă fără invitați. 200 de oameni erau așteptați. „Prima dată ne-am restricționat la 50 de persoane, numărul de 50 s-a redus la opt și aici a fost mai simplu, nu a trebuit noi să mai decidem nimic”

Updated on aprilie 7, 2020 Doi tineri din județul Cluj s-au căsătorit zilele acestea deși la nuntă au avut voie să participe doar 8 persoane. Părinții, frații, un fotograf și ofițerul stării civile le-au fost altături.

Momentul a fost transmis însă live pe internet, așa că asistența a devenit în scurt timp mult mai numeroasă, scrie stirileprotv.ro.

Cluj. Nuntă fără invitați. 200 de oameni erau așteptați. „Prima dată ne-am restricționat la 50 de persoane, numărul de 50 s-a redus la opt și aici a fost mai simplu, nu a trebuit noi să mai decidem nimic” 1

Filip Preja: „Prima dată ne-am restricționat la 50 de persoane, a trebuit să facem o nouă listă, să anunțăm din nou oamenii, iar apoi cu noua Ordonanță militară, numărul de 50 s-a redus la opt și aici a fost mai simplu, nu a trebuit noi să mai decidem nimic.”

Ioana Preja: „Ne oprea armata pe stradă, noi panicați, cu buletinele și declarațiile, dar ei de fapt ne opreau ca să ne ureze casă de piatră, văzând-o pe Ioana în rochia de mireasă.”

După nuntă, Ioana și FiIip au petrecut o seară romantică în doi. Plănuiesc o lună de miere în toamnă, în Egipt.

Vezi video aici:

La Cluj Napoca, încpând de luni, 13 aprilie, depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor se suspendă pe perioada stării de urgență.

„În conformitate cu circulara nr. 3220473/27.03.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, începând cu data de luni, 13 aprilie 2020, se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor în municipiul Cluj-Napoca.

Măsura a fost luată în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului – Covid-19, pe întreaga perioadă de a stării de urgență”, au anunțat reprezentanții primăriei Cluj Napoca.

Advertisements
error: Content is protected !!