Cluj. Leroy Merlin închide de astăzi!

Updated on martie 23, 2020 Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin a anunțat că va închide, temporar, toate magazinele din România, ca măsură preventivă privind răspândirea epidemiei de coronavirus.

„Ca urmare a Ordonanţei Militare transmisă în acest weekend, retailerul Leroy Merlin a decis să închidă temporar toate magazinele, atât pe cele aflate în centre comerciale, cât şi celelalte magazine, începând cu data de 23 martie, ca o măsură de prevenţie şi siguranţă împotriva răspândirii virusului COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, preluat de Ziarul Financiar.

Cluj. Leroy Merlin închide de astăzi! 1

„Suntem o companie umană, responsabilă şi ne asumăm acest rol. Din respect pentru colaboratorii noştri am decis să închidem temporar toate magazinele. Deşi Ordonanţa militară restricţionează doar centrele comerciale, este datoria noastră morală să ne protejăm angajaţii şi clienţii care ne trec pragul. Rămânem în continuare la dispoziţia clienţilor prin serviciile noastre Rezervă&Ridică şi Comerţul Online şi ne vom focusa pe listarea a cât mai multor produse în cadrul site-ului”, spune Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin.

Şi în Franţa, compania a decis închiderea magazinelor în acelaşi context, acestea fiind ulterior redeschise, după câteva zile.

Francezii de la Leroy Merlin au 17 magazine în România.

Advertisements
error: Content is protected !!