Updated on noiembrie 21, 2019 După ce primăria a anunțat varianta finală de traseu a viitoarei centuri ocolitoare a Clujului, la profil de autostradă, primarul Emil Boc a mai oferit astăzi câteva detalii despre stadiul proiectului.
Centura Metropolitană va fi lungă de 38 de kilometri, cu capătul vestic dincolo de Gilău și capătul estic dincolo de Apahida. Șoseaua ar urma să aibă 20 de noduri rutiere, unde se va conecta prin bretele de circulație cu actuala rețea rutieră.
„Pe Centura Metropolitană am avut și ieri o discuție la București pentru ceea ce înseamnă pregătirea documentației tehnice.
Urmează să aibă o discuție în comisia lor inter-ministerială săptămâna viitoare, după care vom primi avizul final. Vom merge pentru avizele de la insituțiile abilitate ale statului, astfel încât să mergem cu Centura Metropolitană și cu Trenul Metropolitan mai departe”, a declarat primarul la Radio Napoca FM.
Acesta a vorbit și despre durmul de legătură dintre Vâlcele și autostradă care ar urma să ocolească orașul Turda.
„Lucrăm să deblocăm legătura cu autostrada de la Vâlcele la Tureni. Știți bine este vorba de un drum de 4-6 kilometri care să poată da posibilitatea să mergi direct de pe drumul Cluj-Turda, să nu mai fi nevoit să mergi prin Turda, prin toată aglomerația de acolo”.