Updated on octombrie 4, 2019 Caseria Universităţii de Ştiinţe Agricole din Cluj a fost jefuită în noaptea de miercuri spre joi. Prejudiciul este de 90.000 de lei, anunță reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Iniţial a fost reclamată sustragerea sumei de 30.000 de lei din casieria Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), dar ulterior s-a revenit asupra prejudiciului şi s-a stabilit că acesta ajunge la peste 90.000 de lei, informează gandul.info.
„Conform primelor verificări, două persoane au pătruns prin efracţie în clădire pe timpul nopţii şi au sustras bani”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.
Reprezentanţii USAMV Cluj-Napoca au afirmat, la rândul lor, că angajaţii universităţii au constatat joi dimineaţă că persoane necunoscute au intrat prin efracţie în clădirea rectoratului.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru identificarea autorilor furtului.
