Cluj. De ce refuză? Corina Crețu se roagă de Viorica Dăncilă, din nou, să ia banii europeni pentru Spitalul Regional! „Așa cum am subliniat și în scrisoarea pe care v-am transmis-o încă din data de 25 aprilie 2018, sprijinirea …”

Updated on martie 11, 2019 Guvernul PSD a promis Clujului un Spital Regional din fonduri europene. Din păcate s-a ajuns în situația în care Comisarul European pentru politică regională, Corina Crețu să se roage de Viorica Dăncilă să ia banii europeni pentru construcția spitalului.
Când președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a cerut ca județul să preia construcția spitalului, Bucureștiul i-a transmis să stea liniștit că se ocupă Guvernul. Așa se ocupă!

Corina Crețu, a transmis o scrisoare premierului român Viorica Dăncilă, prin care îi solicită acesteia să comunice la Bruxelles poziția oficială a Guvernului în privința celor 3 spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova, informează Stirile Pro Tv.

Cluj. De ce refuză? Corina Crețu se roagă de Viorica Dăncilă, din nou, să ia banii europeni pentru Spitalul Regional! „Așa cum am subliniat și în scrisoarea pe care v-am transmis-o încă din data de 25 aprilie 2018, sprijinirea ...” 1

Comisarul European pentru politică regională invită totodată autoritățile române să transmită Comisiei Europene o serie de clarificări în privința măsurilor pe care intenționează să le ia, pentru a evita întârzieri suplimentare în demararea lucrărilor la cele trei spitale regionale.

„Așa cum am subliniat și în scrisoarea pe care v-am transmis-o încă din data de 25 aprilie 2018, sprijinirea implementării cu succes și la timp a celor trei spitale regionale rămâne prioritatea zero pentru mine și Comisia Europeană. În acest sens, este esențială accelerarea pregătirii proiectelor și îmbunătățirea orientării și a coordonării în cadrul ministerelor de resort (Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale). Chiar dacă s-au înregistrat progrese în ceea ce privește pregătirea studiilor de fezabilitate, evaluarea impactului asupra mediului și consolidarea capacității administrative a Unității de implementare a proiectelor din cadrul Ministerului Sănătății, graficul general rămâne încă neclar, sub presiunea timpului”, apare în scrisoare.

Corina Crețu transmite că este necesar ca termenele limită să fie respectate și cele trei faze de implementare a proiectelor – construirea, dezafectarea sau reconversia vechilor instalații, după caz, precum și formarea personalului – să progreseze în paralel. În acest sens, comisarul european Corina Crețu solicită autorităților române să prezinte o planificare clară și să valideze în cel mai scurt timp atât cadrul de intervenție pentru întregul proiect, cât și termenele de implementare, urmând ca apoi acestea să fie comunicate în cel mai scurt timp Comisiei.

În același timp, comisarul european Corina Crețu menționează că sunt „trei aspecte critice care trebuie să fie abordate de către autoritățile române înainte ca solicitarea pentru proiectul major privind construcția celor 3 spitale regionale să fie transmisă Comisiei Europene:

– Deficitul de finanțare de aproximativ 1,2 miliarde de euro, conform estimărilor Băncii Europene de Investiții;
– Revizuirea modelului prin care cele trei spitale regionale vor fi finanțate, odată ce vor fi date în exploatare, pentru a se asigura adaptările necesare cu privire la gestionarea și mecanismele de finanțare, astfel încât noile investiții să acopere costurile operaționale preconizate;
– Proiectul trebuie să îndeplinească obiectivele strategiei naționale de sănătate la nivel național și local, respectiv planurile regionale de asistență medicală și master-planurile de sănătate ale celor trei regiuni.”

În finalul scrisorii adresate premierului României, comisarul european pentru politică regională precizează faptul că serviciile Comisiei Europene oferă deja asistență tehnică Ministerului Sănătății, reiterând totodată angajamentul său personal, cât și al serviciilor Direcției Generale pentru Politică Regională (DG REGIO), de a sprijini în continuare autoritățile din România în vederea realizării celor trei spitale regionale în actualul exercițiu financiar, inclusiv prin mobilizarea de asistență suplimentară acolo unde este cazul.

Advertisements
error: Content is protected !!