Updated on ianuarie 30, 2019 Grupul belgian La Lorraine investește 50 de milioane de euro în fabrica sa din Câmpia Turzii pentru construirea unei noi linii de producție de pâine.
În urma acestei investiții fabrica devine cea mai modernă de acest tip din Europa.
“Tehnologia pe care o folosim acum se ridică la nivelul celor mai înalți parametri de pe continentul european, însă noua linie de producție pe care o vom deschide va fi cea mai modernă din Europa”, a anunțat directorul companiei, Răzvan Boșomoiu, director general al La Lorraine România, pentru Ziua de Cluj.
Noua linie va fi construită pe parcursul acestui an și va fi funcțională la începutul lui 2020.
Fabrica de produse de panificație precoapte și congelate de la Cluj este una dintre cele mai mari de acest gen din Europa și în prezent are patru linii de producție: baghete, pâine artizanală, chifle și patiserie. Făina este adusă din județele Mureș și Hunedoara, drojdia este și ea autohtonă, iar ambalajele vin din Timiș. În schimb, untul, unul special, provine din Franța.
Unitatea din parcul industrial Reif a fost deschisă în 2011, cu două linii de producţie: baghetă şi chiflă. În 2014 s-a dat în folosință aici cel mai mare depozit de produse congelate din România. Principalii indicatori analizaţi de investitori pentru alegerea zonei unde s-a realizat fabrica au fost preţul terenului, utilităţile existente, accesul la o viitoare autostradă şi pentru oameni.