Updated on ianuarie 29, 2019 În această săptămână a fost lansat un proces de consultare unic pentru orașele din România și pentru prioritățile lor de dezvoltare.
41 de municipii, 372 de proiecte strategice și peste 72 de miliarde de euro pentru dezvoltarea orașelor din România.
Banca Mondială și UrbanizeHub Romania, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, au identificat o serie de proiecte cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România.
Cetățenii și actorii locali sunt invitați, în perioada 22 Ianuarie – 22 Martie, să ierarhizeze proiectele din orașele lor, în funcție de importanța acestora pentru comunitatea locală.
„Clujul și zona metropolitană au proiecte cu un buget mai mic însă și investiții mai diversificate. Peste 50% din suma proiectelor propuse merge pe infrastructură rutieră și de sănătate, urmând ca restul proiectelor să fie pentru centură, transport public, aeroport, infrastructură culturală și de afaceri”, potrivit celor de la urbanizehub.ro.
Proiectele Clujului:
Trenul metropolitan Nădășelu – Dej
Spitalul Regional Cluj-Napoca
Construirea Centrului Cultural Transilvania
Electrificarea și modernizarea căii ferate Cluj – Episcopia Bihor
Drumul de legătura A3 – DN1 (Tureni)
Construcția unui centru expozițional
Construcția unui spital monobloc de pediatrie
Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Avram Iancu
Drumul TransRegio Feleac (Centura Cluj Sud: Gilău – Apahida)
Autostrada Transilvania (tronsoane Nădășelu – Mihăiești și Topa Mică – Zimbor)
Votează prioritățile orașului tău AICI
Conform Băncii Mondiale, cele mai mari opt orașe din România concentrează aproape 22% din populație și generează aproximativ 53% din PIB-ul țării. Este clar că pentru a atinge un anumit nivel de dezvoltare, pentru a crește economic ca țară, trebuie să încurajezi și să stimulezi comunități și orașe.
Vezi video aici:
Provocǎrile sociale și economice curente cer soluţii rapide și directe. Doar prin niveluri nou-definite de putere pentru orașe și cetǎţeni putem sǎ gǎsim aceste soluţii. Orașele trebuie sǎ clǎdeascǎ o viziune care sǎ-și aibǎ rǎdǎcina în caracterul lor distinct și sǎ caute o versiune unicǎ a propriei existenţe.