Cluj. Investiții de peste 200 de milioane de euro din bani europeni. Primarul Emil Boc: „La ora actuală avem 14 proiecte cu contracte de finanțare europeană semnate în valoare de …”

Updated on ianuarie 5, 2019 Primăria Cluj Napoca investește peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, bani care sunt folosiți la achiziționarea de troleibuze și tramvaie noi sau decontarea lucrărilor pentru pietonalizarea unui segment din Piața Unirii.

“La ora actuală avem 14 proiecte cu contracte de finanțare europeană semnate în valoare de 109 milioane de euro. Acestea au trecut de toate etapele, sunt în implementare, dacă ne gândim la autobuze electrice, la tramvaie, la troleibuze, la Piața Unirii”, a declarat Emil Boc, citat de Ziua de Cluj.

“Avem 25 de proiecte în valoare de 110 milioane de euro care se află în faza de evaluare. Deci, sunt 219 milioane de euro din proiecte semnate sau depuse.

Mai avem 2 proiecte in valoare de 10 milioane de euro care urmează să fie depuse; mă refer aici la strada Kogălniceanu, ca unul dintre proiectele care urmează să fie pregătit în perioada urmatoare și să fie depus”, a mai spus edilul Clujului.

Advertisements
error: Content is protected !!