Săptămâna comediei la Cluj: Start în forță. Doar câteva bilete rămase

Updated on noiembrie 7, 2018 Festivalul Internațional de Stand Up Comedy a reușit să umple Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca încă din prima zi. Spectatorii s-au manifestat prin hohote de râs, aceștia fiind energizați de comedianți de renume timp de 3 ore.

Prima zi a început cu Ioana State care a venit cu „sfaturi pentru fete și soluții revoluționare despre cum poți elimina senzația de foame. Mănânci încontinuu. N-au lipsit nici glumele gramaticale sau cele despre dragoste, bat-o vina!”.

Săptămâna comediei la Cluj: Start în forță. Doar câteva bilete rămase 1

Bobi Dumitraș a preluat ”ștafeta” cu succes primind ropote de aplauze la finalul reprezentației sale. Bobi și-a împărtășit „experiențele de viață” și astfel am aflat că „îi plac fetele care dansează pe El Meneaito.”.

Raul Gheba, „bărbat proaspăt însurat, cu certitudine acasă, …are un set de reguli și tradiții de la care nu se abate. Ce n-am aflat încă de la el este dacă Balzac și fotbalul merg sau nu mână-n mână.”

„Despre Unguru’ Bulan se poate spune că-i clujean deja, că doar s-a întâlnit de două ori cu Boc. Evident un om al prezentului, Bulan s-a prezentat impecabil pe scena de la FISC cu o valiză în mână. Nu vă spunem ce era în valiză, gestul contează!”

Săptămâna comediei la Cluj: Start în forță. Doar câteva bilete rămase 2

„Actual și cu glume politice a fost și Nicu Bendea. Nonșalant și natural, când merge în vacanțe, Nicu își ia zile libere … chiar din cele de concediu. Tradiționalist convins, cu vizibile aptitudini de cercetător, Nicu a făcut studii aprofundate asupra familiei tradiționale … de albine. Regina mamă, hexagoane perfecte și 300 de trântori.”

Cererea pentru FISC este mare și astfel s-au epuizat aproape toate biletele. Mai sunt disponibile doar câteva bilete care pot fi procurate de pe http://fiscul.eu/ , conform comunicatului de presă de după prima zi a festivalului.

„ FISCU’ nu-i de ratat, FISCU’-i de digerat. Și cel mai bine intră împreună cu prietenii.”

(autor – Claudiu Pop, jurnalist)

Advertisements
error: Content is protected !!