Updated on octombrie 17, 2018 Clujul se pregătește pentru o njouă ediție excepțională a Târgului de Crăciun, în Piața Unirii.
Organizatotii au anunțat că vor deschide Târgul pe 23 noiembrie, la o săptămână după cel de la Sibiu. Târgul de Crăciun Cluj-Napoca: „Unim oamenii, reunim familionul!
Dragilor și dragelor, oameni faini de pretutindeni, anul acesta ne reunim sub cupola cuvântului „împreună”. Astfel, vom explora ideea de centenar din perspectiva unirii oamenilor în ansamblul diversității culturale pe care Clujul o găzduiește.
Vă invităm să descoperim împreună rădăcinile care pulsează în inimile locuitorilor Clujului, să pornim conversații despre multiculturalism și despre modul în care sărbătorile de iarnă pot fi celebrate într-un spirit de comuniune și respect pentru diversele naționalități care conviețuiesc în Cluj.
Printre noutățile târgului de anul acesta se numără: căsuțe noi cu cadouri și bunătăți, un program antrenant presărat cu activități multiculturale, o săptămână dedicată vizionării filmelor, un radio al Târgului de Crăciun, o săptămână culinară cu activități specifice și multe alte surprize, care vor fi dezvăluite pe parcurs.
Începând cu anul acesta, pentru fiecare săptămână din cele cinci în care Târgul de Crăciun va fi deschis, am stabilit câte o tematică dedicată.
Astfel, în prima săptămână, ne vor încânta diverse activități muzicale, în ce-a de-a doua, îl vom aștepta, alături de copilași, pe Moș Nicolae, în cea de-a treia, vom vorbi despre zona culinară, în cea de-a patra, vom pregăti cadouri pentru cei dragi, iar în ultima săptămână, ne vom juca și ne vom uita împreună la filme.
Stați aproape de noi, vom reveni cu detalii delicioase în cel mai scurt timp!”
Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun
● Tradiționala pornire a iluminatului de Crăciun din Piața Unirii;
● Concerte ale îndrăgitelor trupe românești Phoenix, Compact B și Cobzality;
● Un concert inedit al orchestrei Istanbul Büyük Şehir Belediyesi Kent Orkestrası;
● „Jocurile muzicale de iarnă” – un spectacol feeric cu piese celebre. Acest spectacol este realizat în colaborare cu școlile muzicale The Beat, Rock Academy, Voltaj Academy și Armonia Music;
● Spectacolul „100 de ani de muzică în 100 de minute”, care ne propune o incursiune în muzica românească, realizată împreună cu Rada Stan, Armonia Music si Scena Urbană;
● Tramvaiul lui Moș Crăciun;
●Animație stradală cu personaje îndrăgite precum Minnie și Mickey, Hello Kitty, Albă ca Zăpada, Eroi în pijamale, Cenușăreasa, Anna și Elsa, Crăiasa Zapezii, Goofy și Pluto, Winnie și Țestoasa, Peter Pan, Crăiasa florilor, Rapunzel, Scooby Doo, Harry Potter, Anna, Elsa, Kristoff si multe altele;
● Workshop-uri pentru părinți oferite de organizația “Oameni mici și mari” la Căsuța lui Moș Crăciun;