Updated on septembrie 19, 2018 Primarul Emil Boc a oferit primele cifre după introducerea autobuzelor școlare.
Emil Boc, la Realitatea FM Cluj LIVE: „Eu spun ca e un proiect reusit, am toate argumentele să spun asta. Din prima săptămână, statistica pe patru zile, au fost 1239 de copii și 400 de părinți au folosit autobuzele școlare, iar săptămâna aceasta avem o creștere de cel puțin 20% a numărului de copii și o scădere a numărului de părinți, exact ceea ce ne-am dorit, adică să crească ponderea a numărului de copii care să folosească autobuzele școlare și să scadă numărul părinților. Prin asta se demonstrează că proiectul a fost bine conceput.
Ne-am adaptat din mers. Dacă a fost în Mărăști o solicitare în plus pentru că era foarte aglomerat am mai pus un autobuz în plus, dacă părinții ne-au cerut să avem autobuz nu numai la 12.00 când termină copii școala, ci și la 16.00 când termină cei de la „after school”, am pus autobuz și la 16.00.
Am răspuns la nevoile părinților și de asemnea, prin poliția locală, avem în fiecare autobuz polițist local și la dus și la întoarcere, care asigură securitatea copiilor.
Vreau să vă dau un exemplu. Au fost situații în care copiii care au venit de la alte școli, de la un liceu din centru și nu au coborât la stația din centru și au mers până la Bălcescu, s-au trezit că n-au coborât unde trebuie, polițistul local i-a întrebat, a aflat despre ce este vorba, a sunat polițistul local care se afla în zona de patrulare din centru și s-a asigurat că ajunge copilul la școala lui. Părinții să fie în siguranță că întotdeauna, în autobuz, la coborâre, la urcare există o persoană de legătură, există un polițist.
Ne bucurăm să vedem faptul că părinții au încredere și cetățenii au avut dreptate. A fost programul cel mai votat în cadrul proiectului de bugetare participativă.
Vom avea 45 de zile de proiect pilot, după care vom trage linie și vom aduna și vom vedea ce e bun ce mai e de îmbunătățit. Vom analiza posibilitatea de extindere și la alte școli dacă proiectul va fi un succes, dar cu siguranță vrem să ne asigurăm că proiectu fucționează foarte bine și nu scade calitatea.
Vezi aici Video:
Este o mobilizare importantă de resurse materiale și umane, dar merită pentru că deja pot să vă spun că avem 300 de mașini mai puține în centrul Clujului, în fiecare dimineață.