Updated on iulie 23, 2018 Clujul se dezvoltă dar există persoane care nu suportă „graba” dezvoltării care se traduce prin evenimente dese (blocaje în trafic) sau zboruri aeriene multe (zgomot de avioane peste blocuri). Ce să le spui nostalgicilor care-și doresc liniște într-un oraș cu o dezvoltare explozivă?
Ș. T.: „De pe aeroportul din Cluj poți să zbori spre patruzeci și cinci de destinații și e aproape de oraș, trec avioane pe deasupra birourilor și blocurilor la fiecare sfert de oră. Parcă acum un sfert de oră treceau în zbor, în loc de Wizz și de Lufthansa, elicopterul ăla verde militar sau avionul ăla rebegit alb, plin cu erbicid, și alergam după ele într-o suflare de devale până la stadion, trecând pe lângă blocuri fără să le văd și întâlnindu-mă în fugă cu zeci de copii de vârsta mea, câte avioane or fi numărat cu toții până azi, nimeni nu știe, nimeni nu le-a numărat.
Uite-așa trec anii, simplu ca într-o poveste, ajunge să spui că zilele începeau să se scurteze și întunericul cădea tot mai devreme când dintr-odată, pac, vezi că s-a făcut toamnă nu numai în frază, ci de-a binelea. Trec anii și totuși mare lucru nu se schimbă, în afară de tot ce se vede, că acum e plin de avioane și blocuri și birouri însă oamenii sunt aceiași, eventual se numesc altfel, dar tabieturile și prejudecățile și le-au păstrat, la fel răutățile și bucuriile, burțile și apucăturile, iar secretele le sunt oricum neschimbate de când lumea.
Am fost zilele astea la o dezbatere și participanți erau vecinii de aici de la blocurile peste care trec avioane la fiecare sfert de oră. O singură femeie, complet tăcută, în rest bărbați, unii tacticoși, alții arțăgoși, vin viniturile peste noi, pun presiune pe noi, ne umplu străzile, ce să mai zicem de străini domnule, își parchează autocarele pe unde îi taie capul, să și le parcheze în țara lor, eu vreau parcarea mea în față, am muncit o viață, blocul meu, strada mea, orașul meu, țara mea.
Oasele creșteau pe nevăzute, trăgeau mușchi și carne și piele după ele, se lățeau omoplații și șoldurile se ridicau de la pământ și din copii s-au trezit dintr-odată, pac, adulți, din frază în realitate, încep oasele să doară și începi să înțelegi că le ai.
Vecinii de la bloc sunt aceiași dintotdeauna, doar copiii li se schimbă, cei de azi nu mai aleargă după avionul plin cu erbicid, oamenii mari sunt însă aceiași dintotdeauna, peste tot, cu burțile și cu secretele lor”.