Updated on iulie 5, 2018 CFR Cluj a plecat în cantonamentul din Polonia cu doar 18 fotbalişti pe care Edi Iordănescu se poate baza în sezonul următor, lotul fiind completat de jucători de la juniori.
Mai mult, accidentarea lui George Ţucudean l-a pus pe antrenor în situaţia de a nu avea un vârf adevărat pe teren, amicalul cu Wigry Suwalki (0-0) găsindu-l pe Păun drept soluţie improvizată în atac, informează prosport.ro.
Surse din cadrul clubului subliniază situaţia tot mai încordată de la campioana României: ”Au plecat mulţi jucători importanţi, Omrani este aproape să plece şi el după soluţionarea litigiului, iar de venit nu a venit nimeni. L-am împrumutat pe Manea din nou, însă din punct de vedere ofensiv încă suntem departe de ceea ce am avut sezonul trecut, atunci când ne permiteam să îl ţinem pe Balde, de exemplu, pe bancă sau în afara lotului”.
În ciuda situaţiei dificile, noul antrenor al campioanei României nu dă semne publice de nemulţumire.
”Am nevoie de jucători cu experienţă, jucători care dau echilibru echipei şi jocului. Mizez pe ei în continuare, aşa cum mizez şi pe fotbaliştii tineri. E nevoie de ei pentru că echipa a fost puţin stoarsă în sezonul trecut”, a spus recent Edi Iordănescu.
Totuşi, apropiaţii antrenorului susţin că situaţia de la echipă nu îi convine lui Iordănescu, cel care s-a aşteptat ca obiectivele trasate de conducere să fie dublate cu investiţii pentru consolidarea unui lot slăbit de plecările de până acum ale lui Boli, Luchin şi Vlad, precum şi de iminentele despărţiri de Balde şi Omrani.
CFR Cluj a confirmat transferurile a trei jucători. Este vorba despre Adam Lang (fundaş central, 25 de ani),Robert Ndip Tambe (atacant, 24 de ani)și fundașul dreapta Cristi Manea (20 de ani).
Mai întâi, cei de la CFR au anunțat legitimările lui Lang și Tambe.
”CFR 1907 Cluj anunță două transferuri importante! Internaționalul maghiar Adam Lang și atacantul camerunez Robert Ndip Tambe au semnat cu echipa Campioană a României.
Stopperul maghiar are 25 de ani și a evoluat în carieră la echipe precum: Veszprém, Gyor, Videoton, Dijon și Nancy, iar începând de astăzi este noul fundaș al CFR-ului. În sezonul 2012/2013, la doar 20 de ani, Lang a ieșit campion al Ungariei cu ETO Gyor.
Atacantul Robert Ndip Tambe a venit în Gruia după despărțirea de echipa turcă Adana Demirspor, trupă pentru care a marcat în sezonul trecut 14 goluri în Cupă și Campionat. În 2016, Tambe a câștigat alături de reprezentativa țării sale, Camerun, Cupa Africii pe Națiuni.
Le urăm bun venit în familia CFR Cluj și mult succes în Gruia!”, au postat ardelenii pe site-ul oficial, citați de digisport.ro.
La scurt timp a venit și anunțul legat de revenirea lui Manea, fotbalist care a evoluat tot sezonul trecut sub comanda lui Dan Petrescu
”Clubul CFR 1907 Cluj are o veste excelentă pentru fanii “alb-vișinii”! Cristi Manea, unul dintre cei mai buni fundași laterali români ai momentului, revine la echipa alături de care a câștigat campionatul în România.
În vârstă de 20 de ani, apărătorul dreapta a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai CFR-ului în sezonul trecut, evoluând în 35 din cele 36 de partide din Liga 1.
Bine ai revenit, Cristi! Îti dorim multă baftă atât în aventura europeană care stă să înceapă, cât și în noul sezon de Liga 1!”, este un alt comunicat postat de CFR.
CFR Cluj i-a mai transferat în această vară pe fundaşul stânga Andrei Radu, internaţional de tineret adus de la Aris Limassol, şi pe mijlocaşul croat Mate Males, liber de contract, ultima orară la Rijeka.